În ultimii doi ani, islamiștii rețelei SI au modificat planul de învățământ pentru a „îndoctrina elevi, a-i îndemna la ură și a-i obliga să se alăture rețelei”, a declarat Jawad al-Shamri, directorul Biroului de presă al CDO, conform presei irakiene.
„Programa SI învață elevii să facă centuri explozive, să ia femei ostatice și să pregătească capcane”, a adăugat al-Shamri care a făcut apel Organizației Națiunilor Unite (ONU) să asigure un program de reabilitare a tinerilor.
De-a lungul ultimilor ani, au existat numeroase rapoarte potrivit cărora SI organizează tabere de pregătire care transformă copiii în soldați-teroriști, aceștia executând ostatici ai rețelei sau îndeplinind alte sarcini înfiorătoare cu scop propagandistic. Acești copii, unii dintre ei având chiar vârsta de trei ani, primesc pregătire militară și religioasă. Conform înregistrărilor de propagandă ale grupării, ei primesc arme drept jucăriii și sunt siliți să urmărească execuții „care au un scop educativ”.
Liderul Comitetului pentru femei, familie și copii din cadrul Parlamentului din Irak, a afirmat că SI a transformat majoritatea copiilor răpiți în militanți islamiști și îi folosește pe aceștia în cadrul conflictului cu forțele de securitate irakiene.